RSS

27 May 2010

HOROSCOPUL ROMANIEI SI AL LUI TRAIAN BASESCU PE LUNA IUNIE 2010


Se afla pe harta domniei sale cateva aspecte care nu pot fi ignorate. Si pentru ca este o perioada agitata pentru toata lumea, de probleme nu este scutit nici primul om din stat, dl Basescu. Aceasta in conditiile in care aspectele planetare pe tema natala a Romaniei nu anunta stare de acalmie dimpotriva, predispun la tensiuni, agitatie, dispute, agresivitate, in conditiile in care se doresc schimbari la nivel politic pe fondul nemultumirii si temerilor cetatenilor. Mai exista, tot din punct de vedere astrologic, si riscul de a ni se bloca finantari din partea institutiilor financiare internationale din cauza unor decizii pripite care conduc la nerespectarea clauzelor impuse. De fapt casa finantelor tarii se afla sub semnul imprevizibilului si incertitudinii in aceasta perioada.

 

Dar sa vedem aspectele de care vorbeam: In 5-6 iunie vom vedea punctul culminant a ceea ce a inceput la jumatatea lui mai cand Saturn intra in opozitie cu Jupiter si Uranus. Pe 28 mai Uranus intra in berbec fiind ajuns din urma de Luna si jupiter la cateva zile distanta exact pe gradul zero din berbec. Pluto se afla la 4 grade in capricorn si Saturn la 28 de grade in fecioara si formeaza un careu in T cu Luna, Jupiter si Uranus. Marte la 29 de grade in Leu face opozitie cu Neptun si Chiron. Se pare ca exista potentialul unei miscari populare de proportii (in cel mai fericit caz) sau al unei revolte armate (in cel mai rau caz). Important este sa stim sa ne folosim de aceasta energie extrem de puternica intr-un mod constructiv.

 

Un alt eveniment astral important este eclipsa de luna din 26 iunie care va avea loc in Capricorn. Atunci Luna va face o conjunctie cu Pluto si va activa marea cruce care antreneaza Soarele, pe Mercur, Jupiter, Uranus, Luna si Saturn, toate la 5 grade distanta de punctele cardinale. Se anunta un eveniment foarte important, poate fi de bine sau nu, dar va avea un impact mare asupra opiniei publice la nivel mondial. La nivelul tarii, observam ca Luna face un careu cu mijlocul cerului, aducand mai multe provocari pentru presedinte afectand totodata si modul in care este vazuta tara de catre comunitatea internationala. Dar sa vedem, in acest context, ce influente astrologice actioneaza asupra presedintelui tarii:

 

Domnia sa, de la inceputul lunii aprilie si pana astazi s-a aflat sub influenta opozitiei lui Mercur cu Soarele natal. De regula aceasta influenta amplifica discutiile cu oamenii si intensifica schimbul de idei. Pe de alta parte, poate indica ciocniri de orgoliu si incercarea de impunere a propriei vointe ambele exprimate fie verbal fie prin alte mijloace de comunicare. Daca domnia sa nu este atent cum isi dozeaza intensitatea discursului si daca nu are rabdare sa astepte momentul oportun pentru a-si face auzit mesajul, este posibil sa intampline piedici si sa fie nevoit sa faca fata unor turbulente. Oricum, mesajul domniei sale va intampina opozitie. Este posibil sa fie necesar un compromis care s-ar putea sa nu se realizeze daca nu este invitata o terta parte la masa de discutii, un mediator. Este important ca, atat dumnealui cat si oponentii, sa se asigure ca aceasta terta parte este neutra si ca nu serveste intereselor nimanui.

 

O alta influenta importanta este careul lui Pluto in tranzit cu Jupiter natal care actioneaza din februarie pana in decembrie 2011. Este o influenta cu un potential mare de a realiza multe obiective insa avertizeaza si asupra unor pericole. Astfel, exista riscul ca domnia sa isi asume mult prea multe si sa se implice prea tare, sa aiba asteptari mult prea mari si sa se trezeasca la un moment dat in pom si pomul in aer. Ba mai mult, in cea mai nefasta manifestare a sa, tranzitul poate conferi aroganta si autoritarism in relatiile cu ceilalti datorita perceptiei ca obiectivele personale sunt mai importante decat obiectivele celorlalti. Este al doilea tranzit care indica importanta realizarii unui compromis si a unui efort de a intelege pozitia celorlalti. In caz contrar, acestia isi pot arata puterea. Nu vor sta cu mainile in san sa accepte sa fie dominati. Este important asadar sa fie inclusi in eforturile si obiectivele personale si atunci problemele se rezolva. Ideea tranzitului este de a pastra un echilibru al proportiilor fara a incerca impunerea propriilor idei. Este firesc si de dorit sa se comunice problemele iar ceilalti sa fie lasati sa aleaga singuri. Refuzul cu incapatanare de a accepta ca exista alternative poate complica si mai mult lucrurile.

 

URANUS IN BERBEC - TEHNOLOGIE SI DICTATURA

Uranus este o planeta lenta a carei miscare in jurul Soarelui dureaza 84 de ani. Adica isi schimba semnul o data la aproape 7 ani.
Astrologii il asociaza pe Uranus cu evenimentele neprevazute, cu explozii si cutremure, cu rascoale si revolutii. Pe de alta parte, este asociat si cu tehnologia de ultima ora.
Maine, pe 28 mai 2010, Uranus intra in berbec. Este un eveniment cu mare insemnatate, nu numai pentru ca Uranus isi schimba semnul dar si datorita faptului ca berbecul este primul semn al zodiacului, un semn cu puteri deosebite. In plus, gradul zero din berbec, la care Uranus ajunge la finele lunii mai, are legatura cu lumea in care traim: asadar, va incepe sa se manifeste o noua energie! Daca analizam anii ultimei intrari a lui Uranus in berbec, in 1927 si 1928, observam ca tehnologia noua de atunci este televiziunea!
 La vremea respectiva probabil nimeni nu isi dadea seama de toate implicatiile evenimentului, totusi, pe firmamentul realizarilor stiintifice, aparuse ceva nou. Asadar, in 2010 si 2011, pe masura ce Uranus se instaleaza din ce in ce mai bine in berbec, ar trebui sa apara si semnele unei noi tehnologii. Poate ar trebui sa ne intrebam ce e mai tare ca internetul. Sa stam cu ochii in patru si sa incercam sa vedem ce semne se arata!
Mai putin placuta este asocierea lui Uranus in berbec cu dictatura. Uranus inseamna schimbari bruste iar berbecul inseamna "eu primul"
Pe parcursul tranzitului lui Uranus prin berbec, din 1927 pana in 1935, a ajuns la putere Hitler iar miscarile fasciste au aparut peste tot in Europa. In a doua jumatate a anilor '20, in Rusia, si-a intarit pozitia Stalin, despre care stim ca a fost dictator. Sa nu ne surprinda faptul ca in urmatorii sapte ani vom vedea oameni care vor sa ajunga la putere cu orice chip, mai ales in tarile cu economie precara. Nu m-ar surprinde daca ar ajunge dictatura iar "la moda" mai ales in estul Europei!
Cea mai mare ingrijorare a mea legata de intrarea lui Uranus in berbec este legata de telefonia mobila. Uranus guverneaza tehnologia dar si radiatiile – simbolic vorbind, Uranus este legat de uraniu! Berbecul guverneaza capul! Trecerea lui Uranus prin berbec poate aduce prima dovada ca utilizarea telefoanelor mobile poate cauza tumori ale creierului. Pana sa se depisteze cancerul in organism dureaza cativa ani. Sa nu uitam ca primele telefoane mobile au inceput sa functioneze in anii 90. Este adevarat, telefonul mobil ne poate salva viata, dar, pana in 2019, cand Uranus iese din berbec, ar fi bine sa ne asiguram ca dependenta de telefonul mobil nu are si efecte nedorite. Oricum, deja simtim efectul lui Uranus in berbec: de curand s-a anuntat ca oamenii de stiinta au creat viata in laborator pentru prima data in istoria omenirii. De asemenea, in urmatoarele saptamani, se vor anunta si alte descoperiri stiintifice care, in urmatorii ani, vor avea un mare impact asupra lumii in care traim.
A, uitasem...berbecii sa se tina bine de coarne!

Update din 01.06.2011

"OMS: Telefoanele mobile cauzeaza cancer cerebral

Este pentru prima data cand o institutie de asemenea calibru, cum este OMS, recunoaste riscul imbolnavirii de cancer al celor ce utilizeaza aparatele mobile. Inaintea acestui fapt, existau doar banuieli si recomandari in privinta utilizarii aparatelor, dar de acum a devenit oficial: telefoanele mobile ne pot imbolnavi de cancer cerebral. Concluzia unui intreg si costisitor studiu a fost facuta publica in ultimul numar al buletinului oficial al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, urmata de o conferinta de presa internationala, la care au luat parte ziaristi de la cele mai prestigioase institutii media de pe Planeta"

Sursa: http://www.agentia.org/anchete/oms-telefoanele-mobile-cauzeaza-cancer-cerebral-34062.html


Update din 23.08.2011

Mai rapid decât viteza luminii



"Oameni de stiinta americani au dezvoltat niste celule mutante care devin adevarati "ucigasi in serie" pentru tumorile aparute in leucemie, capabile sa elimine cancerul intr-o luna, relateaza in editia de joi cotidianul britanic The Daily Telegraph, preluat de Agerpres.
Cercetatorii de la Centrul Abramson pentru oncologie al Universitatii din Pennsylvania au pus la punct o tehnica in care pacientii cu leucemie sunt tratati cu ajutorul propriilor lor celule T. Acestea sunt modificate genetic astfel incat sa atace si sa distruga tumori din organismul respectivului pacient.

Dr. Carl June, care a condus studiul, sustine ca tratamentul este atat de puternic incat tumorile sunt "distruse" intr-o luna, cu mult mai putine efecte adverse decat tratamentele existente.

Tratamentul a fost testat pe trei pacienti care sufereau de leucemie cronica.

Potrivit cercetatorilor, a caror munca este prezentata in revista de specialitate Journal of Medicine and Science Translational Medicine, unul din pacienti, un barbat in varsta de 64 de ani ale carui sange si maduva osoasa erau impanzite de tumori, a raspuns 'extraordinar de bine'. in ziua 28 de tratament, tumorile disparusera.

Echipa spera acum ca acest tratament sa poata fi folosit la combaterea altor tipuri de cancer, inclusiv limfomul non-Hodgkin si leucemia limfocitara acuta."


Sursa:http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Un-tratament-pentru-leucemie-in-care-tumorile-_dispar-in-saptamani__13624/ 

Update din 26.09.2011 :

Fizicienii au descoperit că particulele subatomice se pot mişca mai rapid decât viteza luminii.

Teoria lui Enstein care spunea că “Nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii” , ar putea fi demontată.
Fizicienii Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) susţin că acest lucru ar putea fi posibil în cazul unei particule exotice.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au realizat un experiment care a constat în trimiterea cu viteză mare a unor fluxuri de particule subatomice minuscule numite neutrini dintr-un accelerator aflat la sediul CERN din apropierea Genevei către un detector aflat la Laboratorul Naţional Gran Sasso din Italia, la o depărtare de circa 732 de kilometri.
Neutrinii au ajuns la destinaţie într-un timp mult prea scurt, mai exact cu 60 de nanosecunde mai repede, faţă de perioada de timp necesară în cazul în care ar fi călătorit într-adevăr cu viteza luminii.
Neutrinii sunt particule subatomice elementare, despre care se ştia că ar călători, în general, cu o viteză apropiată de cea a luminii. Ei sunt neutri din punct de vedere electric şi sunt capabili să treacă prin materia obişnuită aproape fără a fi afectaţi.
“Dacă există particule care se pot deplasa cu o viteză mai mare ca cea a luminii, poţi, cel puţin în teorie, să călătoreşti înapoi în timp. Deci poţi să fii propria ta bunică. Astfel de acţiuni ar putea să ducă la apariţia unor probleme grave“, a declarat Stephen Parke, un alt fizician de la Fermilab, Batavia.
Dacă această diferenţă se confirmă într-o cercetare mai minuţioasă, ea va avea implicaţii foarte mari asupra felului în care înţelegem legile naturii, spun fizicienii.
Până să ajungă la un astfel de rezultat experimentul Opera afost repetat de 15.000 de ori.


Sursa: http://www.exclusivnews.ro/it/mai-rapid-decat-viteza-luminii.html

10 May 2010

EMISIUNE JOI, 13 MAI 2010

In cadrul emisiunii de joi, 13 mai 2010 de la ALPHATV, la orele 19.00 voi prezenta horoscopul financiar al saptamanii urmatoare! Va astept la VORBA LILIANEI! 

23 April 2010

PROBE DE PLATOU LA ALPHATV

Ieri au avut loc probele de platou pentru emisiunea pe care o voi realiza la ALPHATV. Sa tragem cu ochiul din culise...



21 April 2010

EMISIUNEA VORBA LILIANEI LA ALPHATV

Incepand de joi, 29 aprilie, va invit sa vizionati saptamanal emisiunea de astrologie VORBA LILIANEI pe ALPHATV incepand cu orele 19.00. Emisiunea va fi transmisa in direct atat in reteaua UPC cat si la www.radioalphanet.ro.

20 April 2010

CONSULTATII ASTROLOGICE - 2

Sunt unii astrologi care ar face orice ca sa isi pastreze clientii. Si probabil nu stii care dintre ei fac anumite lucruri pana nu te duci la o consultatie pe bani! Acestia sunt astrologii care sunt de acord cu tot ce zici. Desigur, sunt foarte abili si le merge de fiecare data pentru ca nimanui nu ii place sa i se spuna ca a gresit. Adica nu te-a parasit sotia pentru ca ai inselat-o (asta nu ti-o va spune) ci pentru ca ea era o femeie rece. Nu ti-ai pierdut locul de munca pentru ca ai fost lenes (nici asta nu ti-o va spune) ci pentru ca nu te placea seful! Acesti astrologi pur si simplu alimenteaza falsul mecanism emotional de aparare al clientilor. A, cuvantul potrivit ar fi "linguseala". 

Astfel, dupa consultatie, nu te alegi de fapt cu nimic. Si asta pentru ca acesti astrologi se pricep de minune sa oglindeasca ce spui fara sa ofere raspunsuri, sfaturi sau alternative concrete. 

Si cand te duci la doctor, ca sa te vindeci, uneori trebuie sa te dezbraci, nu? Nu am menajat nicioada pe nimeni cand a fost cazul sa discut situatii delicate din viata unui client, situatii care, oricat de neplacute,  au reprezentat cauza unor probleme. Desigur, sunt persoane care se jeneaza sau neaga din varii motive: poate ar fi indicat sa se gandeasca bine daca sa mai vina la mine, nu ma supar. Refuz sa spun ce au nevoie sa auda, nu imi bat joc de banii lor. 

10 April 2010

PRESEDINTELE POLONIEI DECEDAT IN ACCIDENT DE AVION


Harta a fost ridicata pentru ora accidentului, 10.56 ora locala, Smolensk. Mercur este stationar retrograd in Taur - este un indiciu - si se stie ca Mercur este raspunzator de problemele tehnice care pot deveni foarte complexe. Mercur se afla in Taur, semn de pamant, si indica prabusirea: totusi, nu este suficient ca sa implice ceva. Sa ne uitam insa la Luna, guvernatoarea casei 1, a cabinei: este in Pesti, in sextil cu Mercur si in conjunctie cu Neptun, in trigon cu Ascendentul si in conjuntie cu Mijlocul Cerului. Pilotii au avut cunostinta de probleme dar le-au trecut sub tacere. Luna se afla in casa a 10-a, a presedintilor de stat si a inaltilor demnitari! Asadar, zborul (reprezentat de Luna) trebuia sa transporte (casa a 3-a, a transportului in leu guvernata de Soare) presedintele si demnitarii (Soarele in casa a 10-a) in strainatate (Uranus tot in casa a 10-a dar ca guvernator al casei a 9-a a strainatatii si aviatiei) Daca analizam cauza mortii, ne uitam la casa a 8-a, casa mortii: este la 24.43 in capricorn, ceea ce ne duce la Saturn in penultimul grad din fecioara. Saturn in careu cu Marte inseamna accident. Revin, Uranus guverneaza casa a 9-a, care este casa aviatiei, si se afla in casa a 10-a! Uranus este in opozitie cu Saturn! Aceast zbor se afla asadar sub semnul imprevizibilului. Saturn se afla in casa a 4-a, asadar oricare ar fi fost cauza, a fost o agravare a problemelor cunoscute in tara-mama, Polonia. Casa a 4-a reprezinta tara natala. Uranus in trigon cu Marte ne vorbeste de explozii, de accidente iar careul Uranus – Pluto reprezinta moartea, pierderea, motoare care iau foc/explodeaza (Mercur guvernand partile rotative care sunt afectate  datorita lui Mercur stationar ratrograd). 

Concluzia: Accidentul s-a datorat unor probleme tehnice cunoscute inca de la decolare. Desi riscurile au fost cunoscute de catre cei ce urmau sa piloteze, nu s-a asteptat nimeni ca aceste probleme sa apara. Uranus in Trigon cu Marte arata ca a luat foc/a explodat ceva pe neasteptate undeva in zona din coada avionului. Daca in coada avionului sunt motoarele, atunci acolo trebuie cautata cauza. Toate problemele, astrologic vorbind, au fost de natura tehnica si au provenit din partea din spate a avionului (casele 11 si 12!!!), datorate unor parti rotative!!! 

Update 12.04.10: Ma indoiesc ca va exista o versiune oficiala cu care toata lumea sa fie de acord. De ce: trigonul Lunii din casa a 10-a cu ascendentul, (care include pe Mercur - cutiile negre) se face in pesti si rac, doua semne tacute. Tot in pesti se afla si Jupiter in casa a 10, ceea ce inseamna ca, desi s-au gasit cutiile negre,  aceeasi tacere va fi si la nivelul oficialitatilor (Jupiter). Unii vor descoperi adevarul dar cu siguranta nu va fi facut public. 

Spuneam ca accidentul aviatic a reprezentat o agravare a unor probleme cunoscute. Sa dezvolt interpretarea mea legata de aceasta ipoteza: Saturn a intrat in aprilie 2010 inapoi in fecioara dupa ce in octombrie 2009 a trecut din fecioara in balanta. Cand Saturn revine dupa o scurta perioada in acelasi semn, aduce cu sine pe tapet si problemele ramase nerezolvate din perioada respectiva din trecut. Asadar un indiciu  ar trebui cautat in 2009 cand Saturn era in balanta si s-a facut revizia avionului plus de vazut daca la vremea respectiva au fost probleme semnalate in privinta capacitatii de zbor a aeronavei. 

S-a speculat ca au existat neintelegeri in comunicare intre piloti si turnul de zbor. Mercur este in taur, intr-adevar si indica ceva probleme de comunicare insa nu aceasta este cauza majora a accidentului. Sa nu uitam ca ancheta este condusa de rusi. Tupolev este avion rusesc, si rusii nu isi vor discredita propriile "creatii" ca avand probleme, acest lucru avand implicatii economice pentru ei. Foarte convenabil va fi sa se dea vina pe o eroare de pilotaj, doar mortii nu pot vorbi, nu?


07 April 2010

CONSULTATII ASTROLOGICE

Primesc zilnic solicitari pentru servicii astrologice. Nu pot sa nu constat ca majoritatea persoanelor care solicita astfel de servicii considera ca este foarte simplu sa le raspund la intrebari, ca dureaza doar 5 minute. Evident, ignoranta lor aici este scuzabila, nestiind de fapt ce munca se afla in spatele unui raspuns, fie acesta si de o jumatate de pagina. Adevarul este ca nu exista niciodata un raspuns scurt, indiferent care ar fi intrebarea. De aceea prefer discutiile fata in fata. Astfel, unele discutii sunt de folos clientilor, altele nu. Pentru ca unii pur si simplu nu stiu ce sa ceara de la astrolog. Scopul articolului de astazi este sa vedem ce trebuie lamurit inainte de a face o programare. Clientul, cu cat stie mai bine ce sa ceara, cu atat va beneficia mai mult de consultatia oferita. 


In primul rand, un astrolog nu isi impune parerea. Un astrolog vorbeste doar de posibilitatile care se intrevad. Poate indica in care anume sector al vietii clientului sunt probleme si poate sugera modurile in care problemele isi gasesc rezolvarea. Astrologia ajuta la intelegerea evenimentelor din trecut si din viitor. Ramane la latitudinea clientului cum se foloseste de informatiile pe care le primeste, doar are liber arbitru! De exemplu, daca, astrologic vorbind, exista posibilitatea de a cunoaste pe cineva si nu pleci de acasa, sunt sanse sa nu mai cunosti persoana respectiva. 
 
Este importanta cunoasterea datei si a OREI nasterii.  Un astrolog profesionist va verifica totdeauna precizia orei nasterii, eventual o va rectifica. De ce? O eroare de 10 minute da peste cap precizia incadrarii in timp a evenimentelor din viata nativului. 


De importanta egala este si ceea ce doreste sa afle clientul in urma consultatiei: dragoste, bani, sanatate, copii? Viata anterioara? Viitor in general? Sau doar trasaturile ascunse ale personalitatii sale? Inainte sa vina la astrolog, e bine sa faca o lista cu toate intrebarile pe care doreste sa le puna. In general discut cu clientii la telefon pret de cateva minute inainte de a face o programare. Atunci de fapt se stabileste legatura empatica dintre client si astrolog. Este bine ca tot la telefon sa se stabileasca si ce anume doreste clientul precum si onorariul aferent. De regula imi intreb clientii ce se asteapta sa afle in urma consultatiei. Prima data, nu prea au o idee clara ce inseamna sa vii la astrolog,  ce anume vor sa afle si solicita doar o consultatie astrologica standard (interpretarea hartii natale si un horoscop personal pe o luna). Altii vor sa afle mai multe despre anumite parti ale vietii lor (dragoste, bani, profesie).

Nu am nimic impotriva daca se inregistreaza consultatia. Chiar recomand acest lucru, pentru a verifica informatiile ulterior. In cadrul unei consultatii pot oferi foarte multe detalii care in timp se uita.  

Sa vedem de fapt ce se intampla pana sa ajung sa raspund la intrebari. In primul rand, ma folosesc de harta natala. Este de fapt harta cu care incep. Pentru ca este cea mai importanta. Arata personalitatea nativului si cu ce a venit pe lume. Arata lectiile sale de viata (karma) si pentru ce se afla pe pamant. Directiile si progresiile secundare arata evenimentele probabile. Tranzitele reprezinta evenimente care afecteaza viata nativului. Revolutiile solare reprezinta o alta metoda de lucru si sunt hartile care se realizeaza in functie de pozitia Soarelui la data si ora nasterii in fiecare an.

Iata asadar un volum destul de mare de munca necesar pentru a oferi o prestatie astrologica completa si responsabila si pentru a-mi ajuta clientii sa ia hotararile care ii avantajeaza atunci cand stiu ca se apropie un eveniment important in viata lor. 

Am abordat partial acest subiect si aici
http://vorbalilianei.blogspot.com/2009/06/intrebari.html


01 April 2010

INTERNETUL INCOTRO?

Citeam deunazi poatarea Strumfitei (http://questioare.com/viata-pe-facebook/) si a lui Zanardi (http://www.posedsandero.com/2010/03/31/viata-pe-facebook-continuare/) despre nevoia de a aparea pe Facebook. Si mi-am propus sa analizez ce inseamna de fapt internetul din perspectiva astrologica si cum a ajuns sa se insinueze in viata noastra.

La inceputurile sale, multi considerau internetul ca pe o minune a tehnicii. Este adevarat in masura in care internetul reusea la vremea respectiva sa faca legatura la distanta intre doua sau mai multe calculatoare. Totusi, pe masura ce a evoluat, internetul a ajuns sa insemne mult mai mult. A devenit chiar manifestarea nevoii noastre de a explora, de a descoperi. A devenit o structura care ne permite accesul la cunostinte.   Pana la un punct...

Data nasterii internetului se considera 2 septembrie 1969,  la Universitatea California din LA, cand, la ora 10.00, s-a realizat prima conexiune intre doua calculatoare. 

Observam ca Soarele, la momentul nasterii internetului, se afla in casa a 11-a. Asadar vorbim despre internet ca are un rol important in viata sociala, a grupurilor, a societatilor, pe care le integreaza. Cum? Sa analizam pozitia din harta a lui Uranus care, dupa cum stim, guverneaza internetul si tehnologia, activitatile de grup, comunitatile, socializarea. Il regasim in balanta, in casa a 12-a. Intr-adevar, aici Uranus anunta  la vremea respectiva progres si originalitate in relatiile personale, in casatorie si in parteneriate, aducea nevoia de mai multa independenta in exprimare, in manifestare si in comportamentul social. De ceva vreme se manifesta acest lucru: oameni care s-au cunoscut pe internet, se casatoresc imediat fara sa interactioneze prea mult in realitate! Un alt aspect este ca internetul expune publicului in mai mare masura relatiile (retelele de socializare) si, datorita lipsei de intimitate, acestea se destrama mai usor. Uranus este ocatava superioara a lui Mercur care guverneaza comunicarea si comertul. Drept dovada, astazi cumparam de pe internet de la ceasuri la mobila si te mai miri ce. Internetul ne pune la dispozitie noi moduri de comunicare: mesaje, bloguri, mail, retele de socializare chiar.  Il vedem pe Uranus in conjunctie cu Mercur, care, intr-adevar reprezinta reforma, progresul, flexibilitatea. Toate acestea sunt atribute ale internetului. Aceasta conjunctie, fiind in casa a 12-a,  este si un element radical: anunta la vremea respectiva pericolul izolarii sociale. Iata ca azi petrecem mai mult timp cu prietenii virtuali decat cu prietenii reali si familia. Intalnirile in plan tangibil nu mai ocupa aceeasi pondere in viata noastra. Si de aici apare si nevoia de a transpune in plan virtual cat mai multe elemente ale  interactiunii in carne si oase. Mai ales ca pe internet "detinem controlul", nu? Exista totusi in harta un avertisment de neignorat: Uranus se afla in casa a 12-a. Independenta conferita de internet este de fapt iluzorie. Si internetul ar trebui utilizat in mod judicios, altminteri se va insinua in vietile noastre si va actiona (cu voia noastra!) pana la punctul la care ne va schimba fundamental. Si deja acest proces a inceput. Incotro ne indreptam? Voi ce credeti?







 

14 March 2010

PENTRU LILIANA - SUA


Draga Liliana,

Aceasta este harta ta natala. Urmeaza sa postez si horoscopul tau personal cat de curand. Harta o poti salva sa o ai. Din motive lesne de inteles, nu am publicat datele complete.

Imi scriai, citez: ”D.p.d.v. profesional cam de 10 ani am avut foarte multe blocaje, fapt care nu am putut sa avansez sub nici o forma, iar sentimental nici nu ma mai gandesc.”.

Cand este vorba de blocaje primul suspect pe lista este Saturn. M-am uitat la tranzitele si progresiile tale de acum 10 ani si, intr-adevar, la sfarsitul anului 2000 Saturn intra in conjuntie cu ascendentul tau. Pana atunci insa, in 1999 ai avut parte de o tripla conjunctie a lui Saturn pe casa a 12-a care a deschis cutia Pandorei pentru tine. Practic, Saturn a revenit la pozitia pe care a avut-o la nasterea ta si te-a impins sa te bazezi pe propriile forte, sa renunti la vechile obligatii si structuri. 1999 a fost un an in care ti-ai facut bilantul, in care ai privit viata la modul serios si realist, in care a trebuit sa iti vezi prioritatile si sa iei decizii importante in privinta relatiilor, a locului de munca si a aspectelor care nu isi mai aflau locul in viata ta. Se pare ca ti s-a schimbat si stilul de viata, ai trecut la unul mai auster.


 

Oricum, in privinta profesiei, 1999 nu a fost un an favorabil schimbarii locului de munca chiar daca cel pe care il aveai nu iti aducea satisfactii. Oricare ar fi fost alegerea ta, anul l-ai retinut ca fiind plin de frustrari, de intarzieri, un an in care te-au parasit increderea si optimismul. Un an in care au iesit la suprafata tot felul de probleme, si acasa si la servici si a trebuit sa te gandesti serios incotro sa te indrepti. Nici in anii 2000 si 2001 nu ai stat pe roze, Saturn tot nu te-a lasat in pace pana in septembrie 2000 cand a facut prima conjunctie cu ascendentul tau. A fost un moment important atunci: a inceput un nou ciclu in viata ta si ai dorit sa lasi trecutul in urma. Ti-ai facut planuri cu bataie lunga, ti-ai propus sa o iei de la capat. Dar acest lucru nu s-a intamplat pana la a doua conjunctie a lui Saturn cu ascendentul tau din mai 2001 (Saturn a hotarat sa mai intarzie lucrurile si si-a mai gasit de lucru prin casa a 12-a pana atunci). Cu trecerea lui Saturn in prima casa, din mai 2001, a inceput un ciclu de cativa ani. Tot ce ai semanat atunci vei culege odata cu intrarea lui Saturn in opozitie cu ascendentul, incepand cu ianuarie 2015. Dar nu te speria…Opozitia lui Saturn cu ascendentul se intampla la 14 – 15 ani de la conjunctie si atunci se va vedea cu adevarat daca ce ai hotarat in 2000 – 2001 a fost de bun augur. Daca ai ales in mod constient sa ramai agatata de ceva sau cineva care nu te-a lasat sa evoluezi, este lesne de inteles ce va fi.

 

In momentul de fata Saturn se afla in opozitie cu Mercurul tau natal si se pare ca te afli in impas, ca ai o problema la care nu gasesti nicio solutie buna. Ai o dilema. Sunt naintelegeri, intarzieri, te simti izolata. Celialti nu sunt de acord cu parerea ta. Ai grija si nu privi lucrurile prea serios sau de pe o pozitie prea rigida pentru ca nu vei mai vedea partea plina a paharului si vei ajunge intr-o stare depresiva in care nu vei mai putea vedea solutiile la indemana. Oricum, tranzitele lui Saturn coincid cu lucruri care sunt serioase. Adesea trebuie sa iei hotarari radicale pentru ca Saturn nu e planeta care sa lase lucrurile in coada de peste, la el sunt ori albe ori negre. Si cum Saturn iti tranziteaza casa a 5-a, a copiilor, e posibil ca si aici sa ai de furca pentru ca Saturn aduce problemele la lumina. Gandeste-te la acest lucru ca la o ocazie de a le rezolva.

 

In noiembrie Saturn trece in casa a 6-a a muncii si, incepand de atunci, vreme de 2 ani si jumatate, sunt sanse sa schimbi locul de munca. Dar atentie: Saturn aici avertizeaza ca nu mai merge sa faci treburile ca inainte. Si schimbarea incepe cu tine pentru ca va fi necesar sa iti analizezi atitudinea fata de munca si ambitiile materiale (daca le ai sau nu!!!). Va trebui sa te intrebi daca, profesional, esti pe drumul cel bun si cu picioarele pe pamant pentru ca, atunci cand vine momentul, sa nu te prinda nepregatita si sa cazi prada nesigurantei si neincrederii. Pentru ca Saturn taie legaturile distructive cu trecutul si construieste structuri mai sanatoase. Dar acest lucru necesita timp.

Revenind in prezent, Saturn se afla in conjunctie cu Uranus natal, reprezentand nevoia ta de a gasi un echilibru intre schimbare si stabilitate. Este vorba de un conflict intre ceea ce doresti si ceea ce trebuie sa faci. In momentul de fata iti vine sa dai foc la tot ceea ce te tine pe loc, chiar daca stand pe loc este spre binele tau. Tensiunea de la locul de munca, de acasa si in cadrul relatiilor in general te fac sa actionezi imprevizibil. Ti se pare imposibil sa impaci nevoia ta de libertate si obigatiile pe care le ai pentru ca Saturn forteaza mana lui Uranus obligandu-l sa nu schimbe nimic! De asemenea, conjunctia lui Saturn cu Jupiter natal te avertizeaza ca in prezent nu este cazul sa te grabesti sa schimbi ceva ci sa fii mai precauta. Si financiar si din alte puncte de vedere. Oricum, iti va fi pusa la incercare ambitia de a reusi si acest lucru se va face prin intermediul unor persoane care vor sa te schimbe pentru ca nu doresc sa te accepte asa cum esti. Ma refer aici la sefii tai care vor incerca sa iti ingradeasca cumva anumite libertati.

 

In concluzie, pe bazele puse in 2000 – 2001 se dezvolta totul in anii care urmeaza, culminand in 2015. Analizeaza bine ce s-a intamplat atunci si, daca ai gresit ceva, incearca sa indrepti pana in 2015. Acesta este rolul lui Saturn: sa te faca sa repari ce nu merge si sa evoluezi sanatos. Teama, regretele, sentimentul ca pierzi timpul sunt cateva dintre realitatile pe care Saturn le scoate la lumina. Daca le birui, inseamna ca ai reusit sa iti intaresti acele parti din tine care vor rezista si in viitor. Inseamna ca ti-ai gasit drumul. 




10 March 2010

DESPRE HOMOSEXUALITATE DIN PERSPECTIVA ASTROLOGULUI

Din tema natala se determina predispozitiile nativului. Daca in tema natala exista o predispozitie catre homosexualitate, avem de ales sa nu fim homosexuali? Care sunt factorii care determina aceasta inclinatie in astrologie? Planetele Venus si Marte (simbolurile feminitatii si masculinitatii) ne influenteaza caracterul si comportamentul in viata amoroasa. Insa si Luna si Uranus dau indicii despre homosexualitate. Indiferent ca suntem barbati sau femei, ne nastem cu polaritate dubla. 

 

Din punct de vedere astrologic, pozitia planetelor in minutul nasterii arata clar predispozitiile fizice si mentale.De exemplu, berbecilor le place sa conduca, taurii sunt senzuali iar gemenii sunt curiosi si vorbareti. Leii dezvolta o sensibilitate aparte pentru estetica si arta iar fecioarele sunt perfectioniste. Se pune problema determinismului? Intr-un sens, da.  De fapt, daca predispozitiile temei natale sunt clare, influenta mediului inconjurator este determinanta in viata nativului. De exemplu, un copil nascut in zodia balantei cu predispoztitii catre arta va avea mai multe sanse sa isi descopere talentele daca este crescut intr-o familie de artisti. Daca mediul in care se dezvolta copilul nu este propice artei si daca “din intamplare” ajunge – sa zicem – la teatru, el se va simti acolo ca acasa si va incerca sa se manifeste in consecinta. Astfel, calitatile sau inclinatiile catre ceva anume se pot arata in viata nativului devreme sau, dimpotriva, tarziu.

 

Daca in tema natala se afla semintele viitorului nostru, se poate acesta prezice?  In tema natala se regasesc fundamentele personalitatii noastre cum ar fi caracterul, modul in care ii percepem pe cei din jur, modul in care iubim, ce ne place si ce nu ne place. Asadar, este homosexualitatea de natura genetica sau intervine ca urmare a propriei optiuni? Inainte de toate, este o chestiune de suflet si de sensibilitate. Ne nastem barbati sau femei insa sexul caruia ii apartinem nu are nicio legatura cu sensibilitatea. Influentele planetare arata clar nivelul afectiv si de sensibilitate al nativului iar homosexualitatea in astrologie se vede ca o inclinatie si nu ca o optiune. Homosexualitatea se poate manifesta inca din copilarie iar la intrebarea daca din tema astrala sau din mediul in care se dezvolta nativul se determina inclinatia catre homosexualitate, raspund clar: tema astrala!

 

In general se cade in greseala de a crede ca exista caracteristici proprii fiecarui sex. Atat barbatii cat si femeile au aceleasi nevoi: sa iubeasca si sa fie iubiti (Soarele), sa comunice (Mercur), sa isi faca simtita prezenta in lume (Jupiter), sa creada (Neptun), sa evolueze (Pluton) iar acest lucru este foarte evident in astrologie, atat intr-o tema natala masculina cat si intr-una feminina. Pozitia planetelor Marte si Venus este importanta pentru a defini polaritatea dominanta a nativului. Totul depinde de influenta acestor doua planete: Marte reprezinta latura masculina, actiunea, spontaneitatea, iar Venus este prin excelenta planeta feminitatii. O semnatura martiana puternica intr-o tema natala – adica Marte aflat in zodia nativului aproape de Soare, in casa vietii amoroase, a sexualitatii sau aproape de ascendent – predispune catre un caracter foarte masculin si “dictator”. Intr-o tema natala masculina, aceasta pozitie indica un temperament viril, intr-o tema natala feminina arata o femeie masculinizata sau de genul “macho” in comportament. Dimpotriva, daca Venus este cea care domina in tema natala, prezenta in aceleasi case, intr-o tema masculina indica sensibilitate, delicatete, emotivitate si rafinament. Intr-o tema natala feminina, Venus intareste valorile feminine. Daca Marte si Venus se afla in conjunctie (alaturati) in tema natala, se confunda valorile masculine si feminine si homosexualitatea sau bisexualitatea sunt foarte probabile. 

Luna, guvernatoarea emotiilor noastre, joaca si ea un rol important in determinarea sensibilitatii unui nativ: racii stiu mai bine decat oricine acest lucru pentru ca se afla permanent sub directa influenta a Lunii. Planeta feminina in esenta,Luna guverneaza emotiile si sensibilitatea. Pozitia sa in cadrul temei natale reprezinta elementul esential care determina modul in care se vor manifesta sentimentele in cadrul unui cuplu homosexual. Si nu in ultimul rand Uranus, planeta independentei, a originalitatii, a nonconformismului, arata in mod flagrant predispozitiile catre homosexualitate intr-o tema natala. Daca se afla in casa a V-a (casa vietii amoroase) sau in casa a VIII-a (casa sexualitatii care este asociata si valorilor puternic feminine intr-o tema masculina sau valorilor puternic masculine intr-o tema feminina), Uranus predispune la o inclinatie catre persoane de acelasi sex, la ideea de independeta, de uniune libera care caracterizeaza cuplurile homosexuale din ziua de azi. Este interesant de notat ca Uranus guverneaza in egala masura modernitatea si grupurile.

Totusi, care sunt limitele identitatii barbatului si a femeii din moment ce natura a considerat de cuviinta sa faca distinctia intre cele doua sexe?

Barbatul si femeia nu se pot defini numai prin antiteza pentru ca ar insemna sa se nege punctele lor comune prin accentuarea diferentelor. Ar fi si pueril. Barbatul si femeia nu se pot defini nici intr-o maniera generala pentru ca ar insemna sa se nege diferentele existente intre membrii unui grup de acelasi sex. Ma vad nevoita sa conchid ca omul, fie barbat sau femeie, trebuie definit ca entitate unica, ceea ce reprezinta fundamentul astrologiei. O tema natala se poate compara cu fatza omului: poate semana cu alta fatza insa are si trasaturi care o deosebesc de aceasta (cu exceptia gemenilor astrali care, din punct de vedere fizic, se numesc sosii). De asemenea sunt convinsa ca astrologia va descoperi in viitorul apropiat si alti factori care sa conduca la personalizarea cat mai clara a unei teme natale care este unica. (Sansa ca o tema astrala sa se repete este de una la 27000 ani!)

In concluzie, din punct de vedere astrologic, faptul ca esti barbat sau femeie nu inseamna mare lucru pentru ca in final devenim ceea ce ne e dat sa devenim si nu conteaza daca evoluam (sau nu) in pielea unui barbat sau a unei femei: omenirea are propriile virtuti pe care ni le insusim (sau nu) indiferent de sex. Important este sa stim sa fim OAMENI pana la capat.

01 March 2010

MARTE IN MERS DIRECT

MARTE VA INTRA IN MERS DIRECT PE 10 MARTIE!!! Uraaaa!!!! Ce daca e luna plina in Fecioara si ar trebui sa fim mai rezervati si sa nu ne manifestam! Marte intra in MERS DIRECT in mai putin de 2 saptamani!!! In sfarsit!! E in mers retrograd din 20 decembrie si in sfarsit "franeaza" pentru ca apoi  sa mearga inainte cu motoarele turate la maxim! In plus, veselul Jupiter face conjunctie cu Soarele asa ca a venit vremea sa ne bucuram! A, si nu v-am zis? MARTE intra in mers direct!!!!! Fiti pregatiti!

27 January 2010

Uranus si criza varstei mijlocii

Pentru stie el cine…

 

Daca ai intre 36 si 45 de ani, ce urmeaza iti este dedicat. Este cunoscut in astrologie faptul ca ficare trece printr-o etapa mai neobisnuita in jurul varstei de 40 sau 42 de ani. Se intampla cand Uranus intra in opozitie cu…Uranus. Este vorba de opozitia lui Uranus in tranzit cu Uranus natal. Atunci treci printr-o perioada cand simti ca nu mai ai decat o singura ocazie sa faci ceva cu viata ta. Criza propriu-zisa a varstei mijlocii dureaza de regula in jur de un an insa efectul se poate resimti mai mult timp, uneori ani de zile. Marcheaza o perioada de transormare in viata. Incepi sa te gandesti la fel si fel de lucruri: nu sunt nici batran dar nici tanar nu mai sunt…pacat ca nu am profitat de toate ocaziile…Sau te entuziasmezi si incepi sa iti faci mai multe planuri pentru viitor. La 20 de ani toti ne propunem sa facem ceva pana la 40 de ani: sa avem realizari profesionale, o casa, o casnicie fericita si copii. Uranus aduce in viata momentul in care tragi linie si faci socoteala. Ai impresia ca nu mai ai timp destul sa iti indeplinesti visele. Sau iti spui ca nu ai gandit bine la 20 de ani si schimbi planurile de atunci cu altele pe care le pui in aplicare imediat cu multa energie sau te loveste o depresie zdravana.


Urmarea va aparea in curand in ziarul INCOMOD de PRAHOVA in cadrul rubricii horoscop.


http://www.incomodph.ro


Liliana

26 January 2010

HOROSCOP 26 ianuarie 2010

Va invit sa cititi horoscopul de astazi la 

http://incomodph.ro/horoscop.html

Liliana

25 January 2010

Pentru Cristina din Sinaia

Cristina, saptamana trecuta ti-am promis ca iti raspund: am vazut problema cu care te confrunti, este vorba de certurile pe care le ai cu iubitul tau si nu stii de ce. Te astept sa stam de vorba.


Liliana

22 January 2010

Horoscopul prefectului de Prahova

Va invit sa cititi aici horoscopul pe 2010 al prefectului de Prahova, dl Adrian Dobre:


http://incomodph.ro/horoscop/181-adrian-dobre-prefect-de-prahova.html


Liliana



20 January 2010

FLACARA VIOLET SI MIRCEA GEOANA

A fost Mircea Geoana tinta unui atac energetic? Aflati raspunsul la 

http://www.incomodph.ro/horoscop.html


Cu mare drag,


Liliana

14 January 2010

Neptun si dimensiunea politicii in astrologie

Se spune ca, atunci cand face o analiza, astrologul trebuie sa ramana obiectiv si impartial.

Obiectivitatea este importanta din punctul de vedere tehnic al analizei astrologice. Insa indiciile descoperite in cadrul analizei trebuie interpretate si aici ne lovim cu adevarat de necesitatea obiectivitatii. Se tot spune ca, vezi draga doamne, planetele sunt neutre, ca ar fi un fel de entitati celeste incoruptibile si arhetipuri perfecte. Sau ca astrologia este un soi de stiinta exacta sau o stiinta a naturii. Multi astrologi contemporani sunt adeptii acestei doctrine si nu isi dau seama ca este depasita de insemnatatea pe care ei insisi o atribuie planetelor nou descoperite, Uranus, Neptun si Pluto. Nimeni nu a atribuit vreo semnificatie anume acestor planete noi: ea a rezultat din procesele sociale si culturale de notorietate de-a lungul istoriei. Atunci cand astrologii il interpreteaza pe Neptun la modul obisnuit ca pe o planeta a visarii, a inselaciunii, a etericului si a secretelor ignorand complet ca el mai reflecta si gandirea abstracta precum si dimensiunile realitatilor socio-politice si economice, este evident ca nu pot evita proiectarea propriilor pareri si a propriului nivel de cunoastere.

Aidoma calendarului si ceasului, astrologia este un produs cultural, un instrument, o tehnologie. Valorile personale si psihodinamica astrologului se disting in modul in care acesta foloseste astrologia. De aceea, personalitatea astrologului este de fapt cel mai important si cel mai puternic instrument cu care astrologul trebuie sa lucreze in mod obligatoriu. Produsul muncii astrologului este de fapt oglinda personalitatii sale.


...................................................................

Editorialul integral il puteti citi astazi in ziarul online INCOMOD. 

http://www.incomodph.ro/horoscop

13 January 2010

ASTROSEX

Acest editorial este publicat de mine in ziarul online INCOMOD, http://incomodph.ro la rubrica Horoscop. Reproducerea neautorizata atrage dupa sine pedepsirea conform legislatiei in vigoare.


Mi-am propus ca in editorialul care urmeaza sa descriu comportamentul sexual al zodiilor si modul in care acesta este influentat de planete. A, sa nu uit: puneti ghilimelele unde considerati dumneavoastra, eu nu o voi face. Faceti apel la tot simtul umorului de care dispuneti. Da, tot! Pentru ca veti avea nevoie.


Sexualitatea in sine nu tine de astre. Tine mai degraba de natura noastra animalica, instinctuala. Este de natura pur pamaneana. Si cum natura noastra pamanteana este influentata de astre, se creaza un raport indirect (dar cat se poate de real) intre sexualitate si astrologie.

In domeniul sexualitatii - ca si in alte domenii de altfel – structura individuala si cultura careia ii apartinem sunt cele care determina diferenta dintre noi. Luand in discutie structura individuala, observam ca virilitatea scade odata cu inaintarea in varsta si, ca sa simplificam, conduce la hipoactivitate si hiperactivitate sexuala. Hipoactivii sexual se multumesc cu o activitate sexuala foarte redusa, aproape inexistenta, pe cand hiperactivii sexual nu se gandesc decat la sex si se comporta ca si cand ar manca sex pe paine. Din punctul de vedere al culturii, totul depinde de timpurile si de societatea in care ne nastem si traim. Anumite societati (si sunt foarte rare, credeti-ma) permit manifestarea mai multor forme de sexualitate fara ca vreuna sa fie considerata tabu. Majoritatea societatilor condamna anumite practici sexuale (felatia, sodomia, zoofilia) si nu vad cu ochi buni nici relatiile homosexuale.



Vreau sa spun ca nu horoscopul hotaraste gusturile in materie de sex si nici erotismul cuiva ci zodiile si planetele care predomina in harta natala au o influenta importanta asupra comportamentului sexual. Este bine asadar sa cunoasteti harta voastra natala cat si pe cea a partenerului sau a partenerei: astfel veti sti sa va adaptati mai bine sexualitatea la cea a partenerului/partenerei si vice-versa (in niciun caz vice-verso !).

Esentialul este sa cunoasteti planetele care predomina in tema voastra natala si in tema natala a partenerului. Este bine sa va adresati unui astrolog calificat sa va faca tema natala pentru ca zodia in care se naste cineva nu exercita decat o anumita influenta (generala) asupra sexualitatii.

Sa vedem care sunt planetele sexualitatii…

LUNA

 

Daca v-ati nascut sub influenta Lunii, sexualitatea voastra este adesea de tip “oral”. Luna este mama. Aveti nevoie sa sugeti, sa va alaptati, aveti nevoie de sex oral, sa deveniti una cu corpul celuilalt, sa va abandonati unul celuilalt. Nu va intereseaza cat de bine va descurcati si nici sa ajungeti la extaz ci starea de bine de dupa orgasm. Mereu gata de actiune, va adaptati dorintelor celuilalt in mod natural. Pentru voi sexualitatea este o necesitate naturala, primordiala, careia ii cedati cu placere fara sa o considerati o piedica in a va bucura si de sex normal. De fapt, in viata de zi cu zi, preferati ca sexul sa nu fie pe primul plan si preferati oricand in schimb o masa copioasa.  

 

SOARELE

 

Daca v-ati nascut sub influenta Soarelui, sunteti in general prezenti in tot ceea ce faceti si nu prea va place sa va pierdeti capul cand faceti sex. Chiar si in toiul orgasmului si al placerii ramaneti vigilenti si – sa nu spuneti le nimeni – astfel reusiti performante sexuale de invidiat (mai ales pentru parteneri!!!). Oricum, cand faceti dragoste vreti sa ramaneti responsabili, sa va ridicati la inaltimea asteptarilor partenerului si mai ales sa nu il dezamagiti: admiratia pe care partenerul o are pentru voi este mai importanta decat placerea pe care i-o oferiti! Erotismul vostru are si principii: nu va permiteti sa faceti orice si oricum, mai ales ceva ce v-ar pune in pericol reputatia si imaginea de “numarul unu”.

 

MERCUR

 

Sexualitatea pentru voi, mercurienii, este inainte de toate un taram in care va manifestati curiozitatea naturala, umorul ludic, interesul pentru nou, inedit, necunoscut. Pozitiile Kama-Sutra va excita si va anima si dorinta de a incerca mai multe experiente erotice ca sa vedeti ce iese de aici. Sunteti detasati afectiv si emotional si va considerati cuceririle mai degraba obiecte de jocuri erotice decat parteneri de sex in carne si oase. De fapt preferati sa traiti in lumea fantasmelor sexuale decat sa le traiti in realitate pentru ca expresia carnala a sexului vi se pare totdeauna prea lipsita de rafinament pentru gustul vostru. Bine ca nu sunteti voyeuristi si nici nu va oferiti placeri singuri dar nu se stie….

 VENUS


Daca aveti o semnatura venusiana puternica inseamna ca va place sa experimentati tot ce inseamna placere carnala. Sunteti senzuali, tactili, naturali, erotici. Mereu in cautarea placerilor, acestea ajung sa va dicteze - din pacate - si in viata. Mangaierile, gemetele, muscaturile si saruturile sunt pentru voi necesitati vitale. La fel si sexul oral pe care il practicati fara inhibitie. Traiti un act sexual cu intensitate si voluptate, va place sa simtiti aproape corpul partenerului, sa il simtiti cum vibreaza, si sunteti gata sa experimentati orice pozitie ca sa ajungeti la orgasm, sa primiti si sa oferiti placere. Cand vine vorba de a va seduce “victima”, apelati la un intreg arsenal de naturalete si spontaneitate. (Si naivitate, ca prinde!) Nu mai putin importanta pentru voi este si comunicarea sufleteasca. Astfel parasiti in cele din urma un partener care este doar bun la pat pentru unul care va mai intreaba din cand in cand daca va doare capul. Important este sa va dati seama la timp de diferenta.

MARTE

Pentru voi, cei in harta carora Marte este puternic aspectat, sexualitatea este un instinct natural caruia trebuie sa ii dati curs de fiecare data cand simtiti nevoia. Actionati direct, fara complicatii si prejudecati si urmariti satisfactia imediata a pornirilor instinctuale. Pentru voi actul sexual seamana cu luptele de K1. Asa ca la capitolul fantezie stati cam prost. Sunteti mereu in goana dupa senzatii tari si va alegeti parteneri cu care puteti face sex sanatos si animalic pentru ca aveti un erotism impins la extreme dublat de rezistenta fizica. Actul sexual pentru voi reprezinta o dubla provocare: aceea de a avea orgasm in acelasi timp cu partenerul dar si de a fi stapan peste corpul acestuia. Totusi si cei mai supusi parteneri se plictisesc sa faca mereu sex dupa regulile voastre.

JUPITER

Daca Jupiter este stapanul hartii voastre natale, sexualitatea este cea mai buna ocazie de a va manifesta increderea in voi insiva si slabiciunea pentru satisfactiile materiale, carnale si dominatie. Joviali si euforici, nu ratati nicio ocazie care va poate satisface libidoul. Va place sa “va dati partenerii pe spate” si adesea le tineti adevarate cursuri practice de sex, pe principiul “sa-ti arat si tie cum se face ca tot stiu eu cel mai bine”! Si daca tot va dati atotstiitori, aveti si reguli: asta se face, asta nu se face! Evident, pentru voi, sexul este echivalent cu placerea de a cuceri care face sa va luceasca ochii in cap ca la vederea unei mese copioase (mmmm…papa bun!) si cu mandria de a mai adauga un trofeu pe propriul panou de vanatoare. Ancorati-l bine sa nu cada din cauza greutatii.

SATURN

Pentru voi, saturnienii, sexualitatea este absolut orice in afara de ceva simplu. Dar va si place sa va complicati: aveti imaginatie debordanta si va construiti fel si fel de ipoteze sexuale complicandu-va la maxim dorintele si placerile. Asa se face ca mereu cautati unde nu trebuie ceea ce se afla exact sub nasul vostru. Oricat v-ati stradui sa ajungeti la orgasm, sa spargeti tabuurile, sa incercati combinatii inedite si placeri interzise (chiar asa, partenerul o sti?), absolut niciodata nu va declarati in totalitate satisfacuti, satui, impliniti. E ca si cand tot timpul ar lipsi ceva care va impiedica sa atingeti culmea fericirii (Uneori si amanta este ocupata, credeti-ma: cu amantul ei!). Asa ca nu va ramane decat sa va perfectionati tehnica de unul singur (ceilalti oricum nu sunt buni de nimic) pana deveniti un cunoscator rece si obiectiv (nu uitati sa anuntati cand tineti conferinta) ori sa incercati sa va detasati de obsesia pentru perfectiune care va complica inutil viata sexuala.

 URANUS

Voi, uranienii, sunteti cerebrali inainte de toate. Asa ca pentru voi sexualitatea nu este decat un instinct cu vibratie inferioara care trebuie musai ridicat la rang spiritual (probabil in pat) si impopotonat cu toata imaginatia si fanteziile care va colcaie prin minte. Va controlati si vreti sa va controlati si partenerul astfel incat actul sexual sa nu para un act de renuntare la propria vointa (doamne fereste!) ci unul de impunere a vointei voastre (asa mai merge!). Aveti tendinta sa va impuneti ideile si dorintele in pat si nu prea va intereseaza ce se intampla cu tandretea si afectiunea (N-ar fi mai buna o gonflabila?) Autonomi si independenti, nu lasati pe nimeni sa hotarasca pentru voi (e bine cand esti adult, nu-i asa?) ce este permis sau interzis cand faceti sex. Probabil la la treilea refuz, in semn de protest, va luati o gonflabila noua…

NEPTUN

Sexualitatea voastra, a neptunienilor, este adesea un mod altruist de contopire a trupului cu sufletul. Aveti sensbilitate, imaginatie, simtire si sunteti oricand gata sa va supuneti oricaror experiente sexuale posibile si sa incalcati toate tiparele numai sa ajungeti la orgasm. (Totdeauna partenerul altuia e mai bun, nu?). Actul sexual este pentru voi o ceremonie sacra (sau urmarea ei daca tocmai ati venit de la spovedanie). Inspirati si voluptosi, sunteti mereu in cautarea senzatiilor ciudate, a gusturilor neobisnuite, eterice (parca ar merge si un extraterestru) si sexul va face sa intrati in transa si sa va simtiti (credeti voi) una cu divinitatea. Vedeti sa nu fiti singuri cand dati ochii peste cap din cauza unui orgasm prelungit.

 PLUTO

Pe voi, plutonienii, sexul nu va intereseaza decat in masura in care va dezvaluie drept o personalitate profunda si misterioasa, iesita din comun. Reci si distanti, nu va implicati niciodata in totalitate in actul sexual ca si cand nu ati fi in propriul corp nici macar in punctul culminant al orgasmului. (Trist, nu?) Tabuurile va provoaca si trebuie incercate toate si nu prea va pasa de norme morale sau de gura targului. Nimic nu va binedispune mai mult decat posibilitatea unei experiente inedite, extraordinare, iar daca se poate sa fie si periculoasa si interzisa cu atat mai bine! Erotismul vostru este de fapt extrem de complex, cerebral si imaginativ fara nicio incarcatura afectiva emotionala si sunteti in stare sa faceti sex atarnati cu capul in jos la bunjee jumping, pe masa de disectie la morga (se recomanda totusi cu un partener viu) sau pe o piatra funerara (a se vedea recomandarea anterioara).

06 January 2010

MARTE IN CASA A 12-a SI SEXUALITATEA

Dupa cum bine stim, casa a 12-a este casa secretelor, a ascunzisurilor, a viselor, a imaginatiei.  Este ultima casa, puntul terminus.  Marte pozitionat aici complica viata sexuala a nativilor.  Pestii si Neptun sunt guvernatorii acestei case si slabesc foarte mult forta lui Marte astfel incat nativii nu constientizeaza energia martiana pe care o au si devin extrem de nesiguri de propria imagine sexuala. Este ca si cand Marte se straduieste sa atraga atentia in ascuns, fara sa vada Neptun. Astfel, se infurie cand li se fac avansuri sexuale  fara sa isi dea de fapt seama ca in mod inconstient transmit semnale de natura sexuala. Se tem cumplit de agresiuni sexuale fata de care au o ostilitate crunta, adesea neexprimata. Dar de fapt din cauza acestei ostilitati reprimate atrag emotiile negative ale celor din jur, intre acesti nativi regasindu-se adesea victime ale violului. Cum sexualitatea  acestor nativi nu iese la suprafata,  energia lor martiana se manifesta pe taramul lui Neptun, in fantezii si in vis. In viata de zi cu zi le este greu sa obtina ce vor cu adevarat din punct de vedere sexual, acesti nativi sunt frustrati si dezamagiti si  fac pe martirii. Devin proprii lor dusmani si actioneaza impotriva nevoilor lor sexuale reale si indeparteaza potentialii parteneri, dorindu-si mai degraba ca sexul sa fie o experienta eterica si spirituala: nu se simt in stare sa faca fata nici macar unei discutii libere pe teme sexuale. O conjunctie a lui Marte cu Saturn indica probleme serioase privind manifestarile sexuale, de la frigiditate pana la incercarea de a le impune altora propriile standarde sexuale, evident, extrem de restrictive. Oricum, aspectele nefavorabile pe care le face Marte cu alte planete trebuie judecate acordand atentia cuvenita si influentelor care le pot contracara.